PSD cere adoptarea de urgenţă a noii OUG care să stopeze creşterile facturilor la energie şi gaze. Social-democraţii au elaborat o listă cu observaţii pe care o vor transmite iniţiatorului pentru a avea garanţii suplimentare că reglementările pot să protejeze românii de orice potenţial risc cu privire la facturile primite până la 31 martie 2022.
„Împreună cu celelalte corecţii ce privesc lipsa corelării unitară a valorilor prevăzute în textul ordonanţei, toate observaţiile făcute de echipa PSD au un singur scop: factura lunii ianuarie să fie semnificativ mai mică decât cea a lunilor noiembrie şi decembrie 2021 şi să aibă un impact asupra unui număr mult mai mare de consumatori casnici”, arată un comunicat de presă al PSD.